Cand vine vorba de ritualuri de frumusete, produsele pe care le folosesti pot sa iti aduca atat satisfactii, facandu-te sa te simti mai confortabil cu privire la anumite imperfectiuni, dar si presiunea de a arata mereu perfect.

Desi este mai usor de spus decat de pus in practica, incearca sa fii mai relaxata din anumite puncte de vedere, pentru a te bucura mai mult de frumusetea ta naturala si viata de zi cu zi. Daca grijile tale legate de felul in care arati te fac sa te declari tot timpul nemultumita de propria persoana, detaseaza-te putin de toate aceste asteptari.
Iata care sunt lucrurile pentru care nu ar trebui sa te mai stresezi atat, nefiind pana la urma atat de importante.
Sa fii mereu bronzata
O piele bronzata arata mereu mai bine, insa nu risca sa intri intr-un cerc vicios. Concentrandu-te prea mult pe cat de mult sau nu esti bronzata te poate face sa neglijezi cel mai important lucru, si anume sanatatea pielii tale.
A avea mereu tenul perfect
E greu ca un ten cu imperfectiuni sa nu te indispuna, insa nu mai mult decat este cazul. Orice problema are o rezolvare, nu trebuie ca starea ta de spirit sa aiba de suferit din cauza felului in care arati. Cu orice te-ai confrunta, e bine sa iti aduci aminte ca de multe ori ne exageram singuri defectele, iar ceilalti nu le acorda nici pe departe la fel de multa importanta.
Parul tau
Nu e usor sa obtii buclele perfecte acasa, fara ajutorul unui profesionist. Sau poate ai fi vrut sa ai un par drept, iar al tau este cret. Nu te stresa de fiecare data cand ai impresia ca parul tau sta oricum mai putin cum ti-ai dorit si, mai ales, nu te mai gandi ca ai vrea sa semeni cu altcineva. Indiferent de tunsoare, textura sau culoare, pur si simplu parul va avea intotdeauna si zile proaste.
Sprancenele groase
Sprancenele groase pot sa fie in trend, dar cel mai important e ca ele sa arate bine conform fizionomiei tale. Aranjeaza-le cum te avantajeaza, ai grija sa nu exagerezi cu pensatul si uita de trend-uri.
Dinti mai albi
Reclamele care ne fac sa credem ca vrem sau avem nevoie de dinti mai albi au inceput sa ne invadeze. Inainte de a incerca diverse tehnici si a deveni obsedata de dintii tai, cere sfatul unui specialist. A avea o dantura ingrijita si sanatoasa e mai important decat a te supune unor proceduri de care poate nici macar nu ai nevoie.
Manichiura perfecta
Pe cat de bine se simte si de frumos arata o manichiura proaspata, pur si simplu e posibil sa nu avem intotdeauna timp sa ne ocupam de ea. Sigur, pentru o ocazie speciala sau un interviu, e important sa arati cat mai bine, insa daca unghiile tale nu sunt perfecte intr-o zi obisnuita nu face din asta un eveniment care sa iti strice ziua.
Iti afisezi semnele de imbatranire
Odata cu trecerea timpului, te confrunti cu riduri, fire de par alb si o piele care nu e mai e chiar atat de ferma. In loc sa te ingrijorezi non stop, consumandu-ti toata energia in a stopa ceva ce este pana la urma inevitabil, mai bine gandeste-te ca atitudinea este cea mai importanta. Cum te simti in pielea ta isi va pune amprenta si asupra felului in care arati. Nu uita ca frumusetea vine in primul rand din interior!
Nevoia de a tine pasul cu orice trend
Uneori trend-urile se schimba atat de repede, incat e greu sa tii pasul. Nu trebuie sa te stresezi daca nu reusesti sa incerci toate noile produse sau tehnici de infrumusetare. Alege doar ce ti se potriveste si te face sa te simti confortabil.
sursa: elle.ro
Asa cum v-am povestit deja pe pagina noastra de feisbuc, Ani Cretu ne-a vizitat inainte de a pleca in vacanta. Actrita teatrului Ion Creanga, pe care cu siguanta ati vazut-o si in Vacanta Mare, dar si in alte numeroase aparitii la tv, este in primul rand mama a unui baietel minunat. O mamica moderna, care in ciuda multiplelor activitati casnice si profesionale, nu uita sa isi faca timp pentru ingrijirea personala.
Asadar, inainte de a se bucura de soare impreuna cu fiul sau, a pasit pragul salonului pentru a se pregati. Asta inseamna hidratare, infrumusetare si mai ales informare despre produsele care ne salveaza pielea si parul de arsita.
A hidrata parul inainte de a pleca la mare este absolut esential. Si Ani stie asta. Nu are rost sa va mai spunem cat de nocive sunt razele sau apa sarata, cat de usor se va decolora vopseaua si cum nu veti putea realiza nici o coafura datorita texturii degradate. Mai ales daca sunteti fericita detinatoare a unui par blond. Este culoarea cea mai sensibila, care necesita ingrijire speciala, deci elementul cheie este in cazul acesta uleiul cu factor de protectie solara. Da, uleiul de par cu fps cat mai ridicat, care va mentine culoarea, stralucirea si textura. Adica va face minuni 😉
Pe langa problema hidratarii mai este si problema coafurii. Denis a ales pentru Ani o coafura care sa nu-i dea batai de cap in timpul zilei, la plaja, dar sa poata fi purtata si noaptea, cu eleganta. Asadar, varianta cea mai buna este o impletitura, care protejeaza parul in timpul zilei, dar care si noaptea va arata minunat, feminin si ingrijit.
Suna bine, nu? Si iata cum am putea scapa de stresul parului la plaja… 🙂
Dar nu avem numai parul de ingrijit, corect? Ani a optat pentru o manichiura si o pedichiura cu oja semipermanenta, deoarece rezista in jur de doua saptamani fara modificari necesare. Si cine nu isi doreste o mani/pedi rezistenta in vacanta ?
Inainte de aplicarea ojei, Mihaela i-a aplicat un tratament de hidratare intensiva pentru a ii proteja unghiile de factorii externi (alt pas esential al ingrijirii inainte de mare). Culoarea aleasa a fost una cat mai naturala, peste care Ani poate aplica desigur orice alta culoare daca doreste.
La final ritualul de infrumusetare a fost subliniat de make-up cu produsele SLA Paris. Valentina Iacob a avut si ea grija sa introduca factorul de protectie solara in machiaj, desigur. I s-a aplicat un machiaj discret, de zi, care doar a subliniat frumusetea naturala pe care Ani o detine deja.
Speram ca a venit bronzata si ca trick-urile noastre au ajutat-o pe Ani Cretu in vacanta 🙂