September 22, 2010

Salon

(No comments)

Pentru că am vorbit mult despre păr în ultima vreme, unghiile aproape că au stârnit o revoltă ad hoc împotriva blogului. Tocmai de aceea, vom încerca să le liniştim, flatându-le. Şi cum am putea să le flatîm decât acordându-le atenţie. Acum, să ne comportăm ca şi cum totul ar fi normal.

Ce se întâmplă cu unghiile noastre în sezonul rece? Parcă ne-am plictisit de culorile aprinse, parcă verdele arăta mai bine contrastând cu plaja, iar fuchsia era mai fericită lângă pielea bronzată. Acum că peisajul a împrumutat nuanţe de gri, avem idei noi.

Iar prima idee este Nouvelle French

Ce înseamnă Nouvelle French? Ei bine, închipuie-ţi manichiura franţuzească. Acum, înlocuieşte partea transparentă cu o parte colorată, iar vârful alb pictează-l într-o nuanţă contrastantă. Voila, Nouvelle French. După cum observaţi din fotografiile de mai jos, lucrurile pot fi şi mai complicate de atât, dar măcar v-aţi prins. În orice caz, preconizăm că o să vedem din ce în ce mai multe doamne purtând unghiile aşa, pentru că e o abordare proaspătă a unei manichiuri tradiţionale.Şi, evident, because YSL says so.

Half Moon

Cu alte cuvinte, un french întors. Deja l-am văzut pe unghiile vedetelor, deci promite. Acest stil, foarte popular în anii 20, şi-a făcut reapariţia datorită prezentării Thakoon 2009. Apoi, s-a ivit pe podiumurile Dior, iar la Ruffian a atins cotele maxime de opulenţă. Deşi a durat ceva ca să ajungă trend, noi le mulţumim designerilor, pentru că ni se pare o abordare foarte  feminină.

Bej

Culoarea vedetă, cum ar spune cineva pe Euforia TV, bejul a luat amploare datorită versatilităţii sale – poate fi purtat de persoane cu orice tonalitate a pielii, este potrivit în orice situaţie, e subtil şi atractiv, totodată inocent. Dacă nu eşti a beige girl, salvează-te cu roşu închis sau roşu-oranj, albastru deschis şi negru.

Happy, nails? Putem vorbi despre make-up acum?