September 17, 2010

Salon

(No comments)

Pe sistemul “nu ieşi din casă nearanjată, nu ştii cu cine te poţi întâlni”, credem că e timpul să vedem cum arată fetele pe podiumurile primăvăratice. Nu de alta, dar nu am vrea să ne prindă 2012 ciufulite, cu machiajul curgând. O nouă dimensiune, un alai de creaturi spaţiale sau pur şi simplu multe talkshowuri a la Dan Diaconescu, fiecare merită puţin respect, pe care îl putem manifestamăcar prin puţină feminitate.

Aşadar, ce am văzut şi ce ne-a plăcut, până acum, de pe podiumuri.

Să începem cu Alexander Wang. Fiinţele sale angelice, executând podiumurile în alb, cu piele perfect curată, bronzată, lucioasă, cu machiaj aproape inexistent, părul strâns la spate cu mult gel şi clei special, alb, par a fi îngeri hollywoodieni ai deşertului. Sau zidari. Depinde de starea de spirit a privitorului.

no images were found

La Altuzarra, interesantă este exact acea pată de culoare aplicată părului, în culori puternice, solare, ca şi cum chakra frunţii ar fi extrem de deschisă şi extrem de distrată. Am fi, oricum, curioşi să vedem dacă trendul va fi preluat de fetele curajoase din oraşele scandinave.

no images were found

Anna Sui ne propune să întâmpinăm catastrofa în cadrul unui ritual păgând, cu bucle uşoare, care amintesc mai mult de sfârşitul verii, un look foarte firesc anilor 70. Ceea ce nu ar fi prea greşit, având în vedere că we need all the help we can get, iar zeii nu sunt chiar de partea noastră.

Fetele lui Calvin Klein par că abia au ieşit dintr-o bătălie one-on-one cu Răul, aşadar cozile ciufulite, minimaliste şi cărarea pe mijloc sunt justificabile. La fel de justificabil e şi machiajul, tot nud, cu lip gloss necolorat aplicat cu parcimonie şi bronz pe pomeţi.

no images were found

Pentru Carolina Herrera, Apocalipsa nu există. În New York, oricum, nu pune piciorul. Femeile se pot bucura, aşadar, de vieţile lor dinamice, pot purta ochelari de soare şi pălării, pot redescoperi lip glossul, pot investi timp în aranjarea părului, pentru ca niciun fir de păr să nu fie la locul nepotrivit.

La Derek Lam, roşu este simbolul de protecţie împotriva neprevăzutului. Acesta este folosit în machiajul ochilor, restul tenului rămânând nud pentru un efect pronunţat. Cărarea pe mijloc este şi aici prezentă. S ne hazardăm să spunem că e trendul anului 2011? Nu ştim cât de mulţumite aţi fi…

Iar pentru Jason Wu, armura urbană este invincibilă, motiv pentru care şi-a dotat modelele cu ochelari de soare şi coafuri elaborate, dar şcolăreşti, aşa cum ne-ar fi făcut mama în prima zi de şcoală sau pentru serbare.

Tu ce o să porţi în primăvara viitoare?

Poze: style.com

September 1, 2010

Show

(No comments)

D&G

Ce purtăm la cabană? Păi, pentru început, indispensabilul body tricotat, cu motive sezoniere. Apoi, cizme apres-ski îmblănite şi ochelari de protecţie cu nestemate. Apoi, cardigane şi pulovere supradimensionate, roşu, negru, gri, alb. Suprapuneri, lejeritate. Dar nu vă lsaţi păcăliţi. Picioarele vor fi expuse, în mai mult de 80 la sută dintre cazuri, în uralele publicului.

no images were found

Davidelfin

O Eleonora Bose care aducea bine aminte de David Bowie deschizând prezentarea, cu părul portocaliu, într-un costum galben, din două piese, colecţia pentru toamnă a Davidelfin şi-a păstrat totuşi austeritatea caracteristică, fără să ignore posibilitatea colanţilor coloraţi pentru bărbaţi şi a ţinutelor masculine pentru femei.

no images were found

Dennis Basso

O toamnă-iarnă le aşteaptă, la capătul catwalkului, pe modelele din prezentarea lui Dennis Basso, deci superbele, dar ineticele haine de blană sunt perfect justificate, nu? Din păcate, nu putem fi de acord.

no images were found

Derek Lam

Pentru că până şi noi, în România, visam, când eram mici, să fim “indieni” (adică amerindieni) şi cowboy, numim inspiraţi pentru colecţia lui Derek Lam adecvată. Cu toate acestea, nu vă aşteptaţi la piese bune de folosit la un bal mascat, pentru că modelele au inspirat urban din cap (de la pălărie) până-n picioare.

no images were found

Devi Kroell

Accesoriile pe care le creea cu atâta încredere până să îşi încerce norocul într-o linie vestimentară trebuie să îşi lase amprenta opulentă asupra articolelor colecţiei. Se putea şi mai bine.

no images were found

Diane von Furstenberg

“Mereu mi-am dorit să duc o viaţă de bărbat într-un trup de femeie”.  Puţin surprinzător, atunci, că prezentarea a început cu un costum din două piese, pantalon şi sacou la două rânduri de nasturi, feminizat de un bolero cu broderie. Cu toate acestea, nu a fost o colecţie integral despre joaca dintre feminin şi masculin.

no images were found

Diesel Black Gold

Cu un nou director de creaţie în frunte, Diesel Black Gold a prezentat o colecţie mult mai simplificată, într-un sens pozitiv, cu accent pe piele neagră plus faded denim.

no images were found

DKNY

Şcolăriţa anilor 60 se întoarce. Nu că ar fi plecat undeva, mai mereu apare pe podiumuri. De data aceasta, Donna Karan o pictează cu coadă de cal într-o parte, fuste plisate, piele maro şi jachete lălâi, şosete scurse pe glezne şi cardigane, însă e vorba despre o şcolăriţă care studiază artele frumoase şi are o minte creativă.

no images were found

Pozele aparţin style.com