September 18, 2010

Coafură

1 comment

Pentru că v-am speriat în ultimul articol cu perspectiva cărării pe mijloc ca principal trend al anului 2011 în materie de aranjare a părului, am spus că trebuie să ne revanşăm, pentru a anihila din… rădăcină (da, ştim, glumă facilă de salon) minciuna.

Aşadar, ce se poartă în 2011. Nu ne referim la coafuri pretenţioase, de “ocazie”, cum ar spune o viitoare naşă de la o viitoare nuntă, ci la moduri în care îţi poţi aranja părul zi de zi, când mergi la birou, la facultate sau la o întâlnire, aşadar când ieşi din casă şi vrei să arăţi drăguţ şi modern, nu ca o copertă a revistei Popcorn din anii 90.

Începem cu… PONYTAIL! (ai fi crezut?)

Dacă ai părul mediu sau lung, eşti norocoasă. Nu porni cu preconcepţia “coadă egal şcolăriţă”. Pe podiumuri, designerii ne-au delectat privirile cu atât de multe feluri în care poţi prinde coada, încât, dacă ai puţină îndemânare, poţi arăta perfect.

Ai de ales: poţi încerca o coadă temperată, sobră, nu foarte ridicată, cu cărare perfectă, într-o parte, sau poţi merge pe varianta cu fire rebele, plină de volum.

Dacă ai breton, abordează varianta Cacharel (vezi mai jos).

Poţi miza şi pe o coadă într-o parte, în cazul în care ai părul destul de lung încât acesta să se odihnească pe unul dintre umerii tăi.

O coadă cu împletituri poate fi exact ce îţi trebuie dacă mergi la un eveniment şi nu vrei ca părul tău să fie prea structurat sau cantonat în aceleaşi vechi cocuri şi bucle. Iar o fundă în păr nu strică.

Hai, curaj!