November 17, 2010

Salon

(No comments)

Săptămâna viitoare ne urcăm puțin pe tocuri. Însă mai avem 4 zile de prins autobuzul din fugă, în pantofi bărbătești. Numai pentru că sunt bărbătești, nu înseamnă că nu pot fi atât de feminini încât totul să pară o glumă. Culori, model floral, lac, imaginația calcă strâmb în favoarea noastră. Voila!

The Face Hunter

November 13, 2010

The Shoe

(No comments)

De astăzi, buchetul de categorii se mai îmbogățește, colorează și luminează cu una nouă: THE SHOE. Ce înseamnă THE SHOE? În primul rând, este recunoașterea oficială că pantofii ne consumă spațiu fizic și emoțional în viață. În dulap nu mai e loc, holul arată ca și cum l-am aștepta, în fiecare zi, pe Moș Nicolae, când ne hotărâm cum să ieșim din casă, pornim de la pantofi, dacă ni se rupe un toc e o tragedie grecească și tot așa, până ne prinde dimineața.

Așadar, the exhaust pipe va fi aici. În fiecare săptămână, vă vom împărtăși ce nu ne dă pace. Un stil de pantof. Un anumit pantof. O culoare. Un calapod. Și ce ne mai trece prin cap și ni se pare de mare angajament.

Săptămână asta, ne-am tot gândit la un soi de pantof care, pe noi, ne fascinează. Englezii îi spun brogues. Noi nu știm cum să îl botezăm în română, așa că rămânem la denumirea străină și comodă.

De ce brogues? Pentru că este, oficial, cel mai versatil pantof. Îl porți la blugi, cu un sacou sau un tricou lălâi, ok. Îl porți cu fustă conică, cămașă și trenci, frumos. Îl potrivești la rochie delicată, dresuri din lână și geacă de piele, perfect. Pantaloni de trening, bluză feminină, cardigan, bring it on! Fustă-pantalon de golf, vestă tricotată, tricou? După cum am spus, merge cu ORICE.

În afară de versatilitate, menționăm incontestabila comoditate. Dacă vrei să nu arăți ca Paris Hilton la cumpărături, schimbă tenișii cu o pereche de pantofi cu șiret, masculini. Ca prin minune, ești o fată drăguță și atentă la detalii. Nu îți place look-ul secretara confundată cu chelnerița? Schimbă perechea obosită de tocuri negre cu niște brogues mov. Bonus: la finalul zilei, nu faci cheta la leucoplast cu rivanol, prin birou.

Ultima și ireversibila caracteristică a acestui pantof – ingenuitatea. După noi, o fată e cea mai frumoasă atunci când are și părți masculine. Care pot fi parte din personalitate, pot surveni în conversație, pot însemna o tunsoare garcon, o vivacitate ieșită din comun sau un umor dur. Nimănui nu îi place un bibelou de porțelan bun de ținut în vitrină. Contrastele atrag, mai degrabă decât se atrag. Iar contrastul într-o ținută e printre cele mai ușor de atins. Ai volane? Bagă un pantof mai aspru. Tricou copilăros? Încearcă un sacou stil bărbătesc. Unghii colorate strident? Lasă tocurile cu fundițe și bentița baby blue acasă. Ai o fizionomie perfect feminină și naturală? Adoptă o ținută masculină. Nimic nu e mai plăcut decât surpriza descoperirii. Cam ca la oul Kinder.

Brogues. Nu-i așa că sunt grozavi?

PS: Voi, bărbații, doar purtați-i. Nu e nevoie de argumente.