Nimeni nu e complet ferit de greșelile de make-up. Am văzut multe, atât în salon, cât și în viața de zi cu zi, așa că ne-am hotărât că trebuie să vă prevenim în legătură cu…
1. Sprâncenele prea subțiri. Poate că ți-ai făcut-o cu mâna ta sau poate cosmeticiana a fost de vină. În orice caz, când te trezești cu sprâncene prea subțiri, tot ce ai de făcut este să le lași să crească. Nu te mai atinge deloc de ele până nu ai de unde să începi să le dai o formă, din nou. Nu trebuie să te simți prost. Sunt multe femei care arată foarte bine cu sprâncene mai groase. Poate chiar tu ești una dintre ele. Până una alta, poși masca creșterea prin machiaj discret, ales în concordanță cu culoarea părului.
2. Ruj prea închis. Maro, mov, negru, toate culorile astea îmbătrânesc. Nu folosi sub nicio formă creion contur închis. Dacă îți place, totuși, foarte mult acest look, schimbă rujul cu un gloss sau cu o formă mai transparentă.
3. Fond de ten evident. Poate că tu nu vezi linia fondului de ten, pe maxilar, dar ceilalți, crede-ne, o văd. Investește în pensule bune, ca să omogenizezi aspectul, folosește fond de ten cu măsură, ai grijă ca gâtul să aibă aceeași culoare cu tenul.
4. Fond de ten nepotrivit. Bun, știi să aplici fondul de ten acum. Dar oare e cel potrivit tenului tău? Multe dintre femei nu știu ce culoare să aleagă și ajung la rezultate dezastroase. Iar vara, când ne bronzăm, fondul de ten cumpărat în decembrie automat nu mai este potrivit. Ca să complicăm și mai mult situația, există fond de ten care oxidează de-a lungul zilei și, deci, își schimbă culoarea pe față. Ca să nu ai probleme, ai nevoie de 3 culori diferite de fond de ten, extremele, pentru iarnă-vară, și încă o nuanță, intermediară, ca să poți face combinații coloristice cât mai precise. Nu uita, fața trebuie să se potrivească cu corpul! Dacă nu ai nevoie de prea multă acoperire, o soluție sunt cremele hidratante colorate.
5. Prea mult machiaj. Ochi machiați, ruj pe buze, fond de ten, blush… combinația asta nu o să facă altceva decât să te îmbătrânească. Nu-ți concentra atenția în cantități egale pe toate zonele feței. Alege o trăsătură și accentueaz-o pe aceea. De exemplu, combină o culoare puternică pentru buze, roșu, roz, oranj, cu o față curată, fără prea mult fond de ten, blush sau eyeliner. dacă alegi să îți evidențiezi ochii, lasă buzele curate sau discret colorate cu un gloss. Efectul va fi mult mai puternic decât dacă îți pictezi întreaga față.
6. Rimel nisipos. Când vezi că rimelul tău se adună în bobițe, fie e prost, fie stă de prea mult timp pe genele tale. Testează mai multe variante până găsești una potrivită și nu îți lăsa rimelul prea mult pe gene, până arată dizgrațios.
7. Prea mult glitter. În afara faptului că puțini își pot asuma acest look fără să arate kitschos, problema cu glitter-ul este că fuge de pe pleoape pe toată fața. Dacă nu ai 13 ani, încearcă o variantă perlată a machiajului, în locul glitter-ului.
8. Prea mult bronz. Știi deja că, dacă ești prea bronzată, poți avea mari probleme de sănătate. Noi îți spunem și că arată inestetic, murdar, portocaliu. Dacă folosești autobronzant, de cele mai multe ori efectul este neuniform. Dacă nu poți și nu poți fără autobronzant, alege unul mat. Din nou, ca în cazul fondului de ten, ai grijă să fie o culoare potrivită. În cazul feței, aplică-l doar pe frunte și obraji pentru un efect natural, și nu pe tot tenul.
9. Prea multă iluminare. În ultima vreme, o groază de produse au particule cu efect de iluminare în compoziție. Dacă folosești, concomitent, 2, vei arăta ok, însă dacă toate au efect de iluminare, o să arăți ciudat, pentru că textura feței va fi complet diferită de cea a restului corpului. Iluminatul merge cel mai bine pe obraji, în colțul interior al ochiului și chiar sub ochi. Evită fondul de ten cu efect de iluminare combinat cu blush și fard de pleoape sclipitoare.
10. Îți neglijezi pielea. Un machiaj bun începe de la o piele bună. Nu folosi orice produs. Un specialist te poate sfătui mult mai bine decât vânzătoarea de la cosmetice. Protecția solară este pentru fiecare zi, nu doar pentru vacanțe! Nu uita de decolteu și de gât, la fel de importante. Nu fuma, nu pierde nopțile.. ești gata!
Dacă mai țineți minte concursul pentru viitoarele mirese, atunci sigur o să vă bucurați să vedeți rezultatele.
Make-up artist Mirela Niculai, miresedisperate.ro și salonul Maison Esthetique, prin talentatul nostru stilist Alin Mihalache, au lucrat împreună, iar rezultatul îl aveți mai jos, all wrapped up de fotograful Bayar Ali. Casă de piatră le urăm!
Din nou, concurs! de această dată, pentru viitoarele mirese. Mirela Niculai, alături de MireseDisperate.ro, de fotograful Bayar Ali, de salonului nostru, Maison Esthetique, si de magazinul de rochii de mirese Bien Savvy am pornit din nou la concurs de makeover.
Concursul se desfasoara in perioada: 27.08 – 26.09.2010 (inclusiv).
Pentru a intra in competitie trebuie:
1. Sa fii abonata la newsletterul MireseDisperate.ro.
2. Sa postezi 2 poze aici: o poza ca de buletin (sa se vada fata si parul) si inca o poza plan intreg (sa se vada tot corpul). Pozele se posteaza pe forumul MireseDisperate.ro numai in cadrul topicului acestui concurs. Daca pozele sunt mari, ele se vor micsora inainte de a fi postate.
3. Sa ne spui cand ai nunta, pe ce data, in ce oras si la ce restaurant (daca ati hotarat asta deja).
Cum castigi:
Fiecare participanta la concurs trebuie sa primeasca (dupa ce a postat pozele si datele ei) voturi. Voturile le poate primi de la orice persoana care are cont pe forumul http://www.miresedisperate.ro. Atentie: un utilizator poate sustine o singura data o participanta. In schimb, acelasi utilizator poate sustine mai multe participante. O participanta nu se poate vota singura, dar poate vota alte participante.
Voturile se aduna din 2 locuri:
- din topicul acestui concurs, de pe forum, respectand regulamentul.
- de pe blogul http://makeupmirela.blogspot.com/ (vor fi atasate zilnic fotografiile cu participantele inscrise)
Cum se voteaza:
Daca vrei sa votezi o concurenta raspunzi in cadrul topicului. Exemplu: Vot pt. Mikki 18. Iti exprimi votul si numesti persoana participanta la concurs folosind numele de utilizator de pe forum. Si aici pe blog vei face la fel. Toate voturile, din ambele locuri, vor fi adunate la final.
Premii:
Participanta cu cele mai multe voturi va castiga un pachet de servicii full: make-up profesionist, coafura si o sedinta foto! Urmatoarele 2 participante, clasate cu mai putine voturi, deci locul 2 si 3, vor castiga reduceri de 20% la serviciile de make-up ale Mirelei Niculai. Reducerea se va putea folosi pana pe data de 01.12.2010 (in limita zilelor in care nu exista deja programari stabilite). Castigatoarea locului 1, daca nu este din Bucuresti, va veni pe propria raspundere in Capitala pentru a beneficia de serviciile castigate. Acelasi lucru este valabil si pentru castigatoarele locurilor 2 si 3, daca nu sunt din Bucuresti.
Cei care te vor rasfata sunt:
- make-up artist Mirela Niculai: http://makeupmirela.blogspot.com/
- fotograf Bayar Ali: http://bayarali.ro/
- salon Maison Esthetique: http://maisonesthetique.ro/
- magazin rochii de mireasa Bien Savvy: http://www.biensavvy.ro/
Se iau in considerare numai participarile care sunt postate in topicul acestui concurs. Premiile nerevendicate in decurs de 48 de ore de la anuntarea castigatoarelor pe site se vor reporta altor participante.
via Mirela Niculai
Succes tuturor!