September 28, 2010

Salon

(No comments)

Rochia de mireasă e unul dintre cele mai controversate articole vestimentare existente. Mai puternică decât multe decizii, rochia albă, lung, precedă orice nuntă, pentru că doar existenţa ei este necontestată.

Există şi excepţii – femei care se tem de ea, nu o iubesc, nu o doresc. Şi, pentru că şi noi am avut propria noastră bătălie psihologică cu ea, credem că am ajuns la o explicaţie bunicică. Multe dintre cele ce se feresc de rochia albă o fac pentru că o asociază cu prostul gust, cu demodatul, cu pietricelele strălucitoare, cu strasurile şi cu trandafiraşii pe care i-am văzut cu toţii la nunţi.

Din păcate, magazinele specializate oferă, în principal, ceea ce doreşte cea mai mare parte a potenţialei clientelei, adică o combinaţie de atribute dintre cele înşiruite mai sus. Din fericire, există şi rochii de mireasă frumoase, moderne, proaspete, interesante. Aici greşim, avem impresia că toate sunt la fel, că toate sunt outdated. Când colo, în fiecare an apar modele incredibile. Tot ce trebuie să facem e să le descoperim. De obicei, asta se întâmplă peste hotare.

Pentru 2011, designerii ne-au pregătit câteva direcţii numai bune de luat în vedere.

Scurtă

1941  320x240 short bridal The bride   rochii de mireasă în 2011

1936  320x240 amsale The bride   rochii de mireasă în 2011

1940  320x240 pro short ruffle The bride   rochii de mireasă în 2011

De ce să îţi acoperi picioarele, de ce să dansezi ţinându-te nesigur de falduri şi învârtind crinolina, uşor? Femeia acestui secol este pragmatică. Alege, deci, o rochie de mireasă peste genunchi, care să nu îţi îngrădească mişcările şi să nu te fac să pari demodată şi plictisitoare faţă de domnişoarele de onoare. Poţi merge pe varianta scurtă în faţă, lungă în spate, mediu de scurt sau FOARTE scurtă.

Origami

1939  320x240 origami bridal The bride   rochii de mireasă în 2011

1942  320x240 vera wang 2011 wedding gown The bride   rochii de mireasă în 2011

Dacă îţi place varianta tradiţională, dar vrei o turnură modernă, designerii au exact ce îţi trebuie. O rochie cu volume şi forme extravagante, cu pliuri sofisticate, stil origami îţi poate aduce acea modernitate de care ai nevoie, fără să submineze eleganţa pe care ţi-o doreşti. Alege accesorii minimale pentru această ţinută şi o atitudine pe măsură.

Tulle

1938  320x240 fairytale bridal The bride   rochii de mireasă în 2011

1937  320x240 calistaamsale The bride   rochii de mireasă în 2011

Visele cu prinţese se materializează! 2011 aduce rochii de mireasă cu straturi peste straturi de tulle, însă detaliile, după cum ştiţi, fac diferenţa. Priveşte culorile, formele şi materialele folosite de către designeri. Get inspired!

September 28, 2010

Salon

(No comments)

În urma voturilor strânse pe blogul Mirelei Niculai şi pe site-ul miresedisperate.ro, clasamentul este următorul:

Tyny: 224 voturi
Adrienita: 47 voturi
Christinne: 21 voturi
Laura Lica: 20 voturi
Dumitru Sorina: 9 voturi
Denisa: 6 voturi

1935  320x240 tumblr l9fgladmbd1qdkrtso1 400 Mireasa câştigătoare!

Felicitări, Tyny! Ai câştigat o sesiunde de make-up profesionist realizat de câtre Mirela Niculai, o coafură specială de nuntă din partea salonului Maison Esthetique şi fotografii minunate, realizate de către Bayar Ali.

Concurentele de pe poziţiile 2 şi 3 au o reducere de 20% la orice machiaj realizat de către Mirela, până la finalul anului.

September 24, 2010

Coafură

(No comments)

VOPSIT plus SPĂLAT egal COAFAT GRATUIT!

1934  320x240 4697441380 94e55720d6 z Ofertă 1 15 octombrie 2010

Oferta este valabilă oricând în intervalul 1-15 octombrie 2010. Vă aşteptăm!

September 22, 2010

Salon

(No comments)

Pentru că am vorbit mult despre păr în ultima vreme, unghiile aproape că au stârnit o revoltă ad hoc împotriva blogului. Tocmai de aceea, vom încerca să le liniştim, flatându-le. Şi cum am putea să le flatîm decât acordându-le atenţie. Acum, să ne comportăm ca şi cum totul ar fi normal.

Ce se întâmplă cu unghiile noastre în sezonul rece? Parcă ne-am plictisit de culorile aprinse, parcă verdele arăta mai bine contrastând cu plaja, iar fuchsia era mai fericită lângă pielea bronzată. Acum că peisajul a împrumutat nuanţe de gri, avem idei noi.

Iar prima idee este Nouvelle French

Ce înseamnă Nouvelle French? Ei bine, închipuie-ţi manichiura franţuzească. Acum, înlocuieşte partea transparentă cu o parte colorată, iar vârful alb pictează-l într-o nuanţă contrastantă. Voila, Nouvelle French. După cum observaţi din fotografiile de mai jos, lucrurile pot fi şi mai complicate de atât, dar măcar v-aţi prins. În orice caz, preconizăm că o să vedem din ce în ce mai multe doamne purtând unghiile aşa, pentru că e o abordare proaspătă a unei manichiuri tradiţionale.Şi, evident, because YSL says so.

1919  320x240 ysl3 The New French&friends   tendinţe 2011 în manichiură (protestul unghiilor) 1918  320x240 ysl fall beauty The New French&friends   tendinţe 2011 în manichiură (protestul unghiilor) 1917  320x240 manicure couture The New French&friends   tendinţe 2011 în manichiură (protestul unghiilor)

Half Moon

Cu alte cuvinte, un french întors. Deja l-am văzut pe unghiile vedetelor, deci promite. Acest stil, foarte popular în anii 20, şi-a făcut reapariţia datorită prezentării Thakoon 2009. Apoi, s-a ivit pe podiumurile Dior, iar la Ruffian a atins cotele maxime de opulenţă. Deşi a durat ceva ca să ajungă trend, noi le mulţumim designerilor, pentru că ni se pare o abordare foarte  feminină.

1926  320x240 go2 wordpress The New French&friends   tendinţe 2011 în manichiură (protestul unghiilor) 1925  320x240 go2 wordpress com  The New French&friends   tendinţe 2011 în manichiură (protestul unghiilor) 1924  320x240 black and white mhalf moon mani The New French&friends   tendinţe 2011 în manichiură (protestul unghiilor) 1923  320x240 a4ce78732e482a1a2b5e01a54921b301 The New French&friends   tendinţe 2011 în manichiură (protestul unghiilor) 1922  320x240 622faede9b847a87 screen shot 2010 09 09 at 10 19 14 pm preview The New French&friends   tendinţe 2011 în manichiură (protestul unghiilor) 1921  320x240 4ecc19c6c360ea17 ruffian The New French&friends   tendinţe 2011 în manichiură (protestul unghiilor) 1920  320x240 00460m The New French&friends   tendinţe 2011 în manichiură (protestul unghiilor)

Bej

Culoarea vedetă, cum ar spune cineva pe Euforia TV, bejul a luat amploare datorită versatilităţii sale – poate fi purtat de persoane cu orice tonalitate a pielii, este potrivit în orice situaţie, e subtil şi atractiv, totodată inocent. Dacă nu eşti a beige girl, salvează-te cu roşu închis sau roşu-oranj, albastru deschis şi negru.

1932  320x240 nail trends 01 The New French&friends   tendinţe 2011 în manichiură (protestul unghiilor) 1931  320x240 lily allen The New French&friends   tendinţe 2011 în manichiură (protestul unghiilor) 1930  320x240 katherine heigl The New French&friends   tendinţe 2011 în manichiură (protestul unghiilor) 1929  320x240 dior nails 2 thumb The New French&friends   tendinţe 2011 în manichiură (protestul unghiilor) 1928  320x240 dior spring 2010 promo The New French&friends   tendinţe 2011 în manichiură (protestul unghiilor) 1927  320x240 beauty runway marc jacobs nails de The New French&friends   tendinţe 2011 în manichiură (protestul unghiilor)

Happy, nails? Putem vorbi despre make-up acum?

September 22, 2010

Salon

2 comments

1916  320x240 updo3 Tendinţe 2011 în coafură: COC

Când spunem coc, ne gândim la nunţi. La prima nuntă la care am fost, când eram mici, era doamna aceea îmbrăcat în rochie roşie, care eclipsa orice persoană care îi intra în spaţiul personal. Cocul acela, care ne aduce aminte de mumiile cu cranii deformate, cu două şuviţe pline de fixativ, una pe o parte, una pe cealaltă, ne dă şi astăzi coşmaruri.

Nu vorbim despre genul acela de coc. Dacă o vom face, vă rugăm să ne trimiteţi frumos în locuri cât mai de nepronunţat.

Pentru 2011, avem mai multe variante foarte şic, de purtat toată ziua. Cocul poate fi prins neglijent la spate, ca o coadă neterminată, cu fire rebele.

1910  320x240 erdem fall hairstyles Tendinţe 2011 în coafură: COC 1909  320x240 costellotagliapietrabeauty3 Tendinţe 2011 în coafură: COC 1912  320x240 hair trend Tendinţe 2011 în coafură: COC 1913  320x240 missoni bun Tendinţe 2011 în coafură: COC

Mulţi designeri au marcat cocurile, pe podiumuri, cu bentiţe sau eşarfe, iar alţii, mai curajoşi, l-au montat în faţă, pe frunte, în loc de la spate (Fendi).

1911  320x240 fendi bun Tendinţe 2011 în coafură: COC 1914  320x240 prada fall hairstyle Tendinţe 2011 în coafură: COC

Veţi vedea şi o revenire a cocului anilor 50 (Prada), cu mult volum, dar o astfel de soluţie spectaculoasă rezervaţi-o pentru ocazii speciale.

1915  320x240 updo2 Tendinţe 2011 în coafură: COC

Deloc şocant, nu?